Darurile vietii

Violenţele, situaţiile negative, dificultăţile întîlnite pe drumurile vieţii noastre par să lase în spiritul nostru, în memoria, în corpul nostru sau în trecutul nostru mai multe urme decît evenimentele fericite pe care le-am trăit.

Ele se depun în goluri, ca nişte falii, deschid insuficienţe sau dau la iveală lipsuri.

Se înscriu ca răni, ca pagini şifonate sau rupte din povestea vieţii noastre pe care ne grăbim să le întoarcem, să le punem deoparte, să le uităm.

E ca şi cum planul nostru de conştiinţă ar fi înfundat într-o percepţie ruptă şi fundamental dualistă a realităţii: pe de o parte, tot ce este bun, tot ce ţine de registrul plăcerii, al mulţumirii, al liniştii (toate mesajele de această natură sînt cultivate, păstrate, căutate sau chiar sanctificate într-o ideologie pozitivistă), şi de cealaltă parte, tot ceea ce produce neplăcere, ne confruntă cu inacceptabilul, cu incertitudinea, şi care va fi negat, alungat, eliminat, dar va rămîne totuşi atît de prezent prin urmele profunde pe care le lasă în noi.

E ca şi cum nu am fi învăţat să decodăm mesajele de viaţă conţinute în fiecare eveniment, dincolo de conotaţiile lui imediate de suferinţă, obstacol sau dificultate; ca şi cum nu am şti să percepem şi cu atît mai puţin să primim cum trebuie dovezile de recunoştinţă, faptele pozitive, cadourile vieţii, ascunse, dar prezente… în tot ce ni se întîmplă.

Indienii din Vestul Canadei pretind că „orice eveniment, orice întîlnire ascunde un cadou”, cu condiţia să acceptăm să-l descoperim ca atare.

O asemenea disponibilitate de a primi, o asemenea dispoziţie presupune că putem intra într-o formă de înţelegere specială, într-o armonie în sensul vibrator al termenului, între ceea ce ni se întîmplă în viaţă si felul în care vom percepe, vom primi, vom integra şi vom asimila aceste evenimente.

De fapt, totul se petrece la nivelul unei alchimii misterioase şi subtile în care interiorul si exteriorul, realitatea si realul se vor amesteca şi vor lăsa sensul profund al unui act sau al unei situaţii singulare să iasă la suprafaţă.

„Realul” devine astfel transformarea proprie şi personală pentru fiecare dintre noi a unei părţi a realităţii.

O tînără cîştigase două locuri gratuite la un concert de jazz oferite de un mare cotidian elveţian.

Fusese primită în salonul vedetelor, i se oferiseră mai multe cadouri: o geantă, un disc, un stilou… în pauză, cînd s-a dus să-şi ia o răcoritoare, şi-a lăsat portmoneul la piciorul scaunului, alături de paharul gol, pentru a mînca un baton de ciocolată, iar apoi, în graba momentului, si-a uitat portmoneul şi geanta.

Cînd a ajuns acasă, a descoperit mărimea pierderii: bani, acte, cărţi de credit.

S-a agitat, şi-a imaginat ce era mai rău şi a început să se chinuie cu reproşuri.

Apoi s-a gîndit mai bine, şi-a ascultat trăirea şi a înţeles că poate cineva a găsit portmoneul ei, şi mai ales actele, şi si-a petrecut restul dimineţii într-o stare pozitivă.

Mai tîrziu a declarat: „eu, care tocmai pierdusem ceva, mă simţeam în dispoziţia de a dărui.” Spre prînz a sunat telefonul şi cineva a anunţat-o că totul a fost găsit intact: portmoneul, actele, cărţile de credit şi banii lichizi.

Era vorba despre un cuplu tînăr care fusese la acelaşi concert şi care văzuse portmoneul si geanta uitate sub scaun.

A mai adăugat: „După aceea am devenit prieteni, am simţit un val de afinităţi faţă de bărbatul si femeia din acel cuplu şi astfel în viaţa mea au intrat noi prieteni.”

Cînd ne confruntăm cu necazuri, tracasări sau obstacole, cînd ni se întîmplă un accident, cînd ne îmbolnăvim, cînd o fiinţă iubită ne părăseşte, la început ne este greu să înţelegem în ce constă partea pozitivă a acestor evenimente şi cum ne pot ele aduce un dar.

Faptele în sine, violenţa pe care ne-o aduc ne revoltă, ne înşală sau ne dezechilibrează.

Ne provoacă atitudini reactive sau defensive.

Uneori chiar ne rănesc, ne mîhnesc, ne pot atinge în zonele sensibile, pot distruge o parte esenţială din noi înşine.

Va fi nevoie de o revenire, de un efort de interiorizare şi de conştientizare pentru a descoperi scînteia de viaţă care arde, posibilitatea unei deschideri şi a unei schimbări după perioada de dezechilibru pe care o traversăm, înainte de a descoperi partea de miracol pe care o conţinea ceea ce se oferise numai privirii noastre, minunea de dincolo de aparenţele de violenţă, de haos, de nedreptate sau de confuzie inacceptabile.

Un eveniment traumatizant poate fi declanşatorul unor revelaţii despre posibilităţi neexplorate, despre aspecte necu¬noscute din noi înşine.

O criză, un conflict acut pot fi un catalizator care să reunească energii risipite pentru a mobiliza bogăţii necunoscute, pentru a deştepta potenţialuri neaşteptate.

Viaţa are multe daruri.

Semnalele pozitive, cînd sînt recunoscute ca atare şi sînt cultivate, ne dau energie, iar această energie se transformă oarecum într-o strălucire de bunăstare, în iubire, în sens invers, semnalele negative pot fi percepute ca violenţe care redeschid răni, care secretă la rîndul lor suferinţă.

Suferinţa, resetimentul devitalizează, consumă energia.

Astfel, ne putem imagina o ucenicie în relaţiile interumane care să ne permită să primim cu recunoştinţă viaţa care există în orice eveniment, în orice întîlnire, în orice schimb.

In orice întîlnire, prin stimulii care ne vin în acelaşi timp de la natură, de la fiinţe, de la evenimente şi de la situaţii care interacţionează cu noi, viaţa este prezentă peste tot.

Suntem într-o oarecare măsură relee, transportori de viaţă.

Sensul trecerii noastre pe Pămînt poate fi tocmai acela de a primi viaţa, de a-i da valoare, de a o amplifica şi de a o transmite mai departe la rîndul nostru.

Primim daruri de la viaţă, dacă ştim să le acceptăm, dar putem să le si oferim, să le răspîndim, să le creăm.

 

J. Salome – Curajul de a fi tu insuti – fragment