Ceaţa, dispersată de un torent de ploaie, şerpuia în jurul mlaştinii în fire diafane. Deplasîndu-se prin ploaia deasă R2 îşi căuta stăpînul.
Dispozitivele senzoriale ale lui R2 erau ocupate să trimită impulsuri către terminaţiile nervilor săi electronici. La cel mai mic sunet, sistemul său auditiv reacţiona ― poate prea tare ― şi trimitea informaţii creierului computerizat al robotului.
Era mult prea umed pentru R2 în această junglă mlăştinoasă. Îşi fixă senzorii optici în direcţia unei căsuţe de lut de pe marginea unui lac întunecat. Robotul, cuprins de o senzaţie a singurătăţii aproape umană, rulă mai aproape de fereastra micului adăpost. R2 îşi extinse picioarele utilitare, se înălţă spre fereastră şi se uită înăuntru. Spera că nimeni dinăuntru să nu-şi fi dat seama de uşorul tremur al corpului său în formă de butoi sau să-i fi auzit geamătul electronic neliniştit.
Într-un fel sau altul, Luke reuşise să se strecoare în casa miniaturală, unde totul era dimensionat perfect pentru micuţul ei locuitor. Luke şedea turceşte pe podeaua de noroi uscat din cameră, atent să nu-şi lovească ţeasta de tavanul jos. În faţa lui se afla o masă şi putea vedea nişte cutii în care erau păstrate suluri de hîrtie cu un scris de mînă.
Creatura cu faţa ridată era în bucătărie, lîngă camera în care se afla Luke, punînd la cale o masă incredibilă. De unde se afla, Luke îl putea vedea pe micuţul bucătar amestecînd în oale aburinde, tăind una-alta, împrăştiind ierburi peste toate şi mişunînd încolo şi-ncoace pentru a pune platourile pe masă în faţa tînărului.
Deşi fascinat de această activitate, Luke devenea foarte nerăbdător. Cînd creatura apăru în fugă din nou în cameră, Luke îi reaminti gazdei sale:
― Ţi-am spus, nu mi-e foame.
― Răbdare, zise creatura înfundîndu-se în bucătăria plină de fum. E timpul să mîncăm.
Luke încercă să fie politicos.
― Uite ce-i, spuse, miroase bine. Sînt sigur că-i delicios. Dar nu înţeleg de ce nu-l putem vedea pe Yoda acum.
― Pentru Jedi ora masă, răspunse creatura.
Dar Luke era dornic să plece mai departe.
― Va dura mult să ajungem acolo? Cît de departe este?
― Nu departe, nu departe. Răbdare. Curînd tu vedea. De ce doreşte devii Jedi?
― Din cauza tatălui meu, cred, răspunse Luke gîndindu-se că niciodată nu şi-a cunoscut tatăl îndestul ca să ştie de fapt asta.
Cea mai strînsă legătură de rudenie cu tatăl său se realizase prin sabia de lumină pe care i-o încredinţase Ben. Luke observă privirea curioasă din ochii creaturii cînd aminti de tatăl său.
― Oh, tată a tău, spuse fiinţa, aşezîndu-se pentru a-şi începe vastul ospăţ. Puternic Jedi fost. Puternic Jedi.
Tînărul se întrebă dacă nu cumva creatura îşi bătea joc de el.
― Cum ai fi putut să-l cunoşti pe tatăl meu? în¬trebă, puţin furios. Nici măcar nu ştii cine sunt, se uită în jur la camera bizară şi scutură din cap. Nu ştiu ce caut eu aici!
Apoi observă că creatura se întorsese cu spatele la el şi vorbea către un colţ al camerei. Asta, gîndi Luke e ultima picătură. Acum creatura aceasta imposibilă vorbeşte cu aerul!
― Nu bun este, spunea creatura iritată. Nu face faţă. Nu pot învăţa. Băiatul nu răbdare!
Luke întoarse capul în direcţia în care se uita creatura!
― Nu pot învăţa la el. Nu răbdare.
Zăpăcit, nu văzu încă pe nimeni acolo. Apoi realitatea îi deveni, gradat, foarte clară. Fusese deja testat ― şi chiar de către Yoda însuşi!
Din colţul gol al camerei, Luke auzi vocea blîndă, înţeleaptă a lui Ben Kenobi, răspunzîndu-i lui Yoda:
― Va învăţa el să fie răbdător.
― Multă furie în el, insistă piticul profesor Jedi. Ca şi tatăl său.
― Am mai discutat asta înainte, zise Kenobi.
Luke nu mai putu să aştepte.
― Pot fi un Jedi, îi întrerupse el.
Pentru el asta însemna mai mult decît orice: să devină o parte din nobila castă ce luptase pentru cauzele dreptăţii şi ale păcii.
― Sunt gata, Ben… Ben…
Tînărul îl strigă pe mentorul său, privind prin cameră în speranţa de a-l găsi. Dar nu-l văzu decît pe Yoda aşezat vizavi de el, la masă.
― Gata eşti? întrebă Yoda sceptic. Ce ştii tu despre gata? Eu am pregătit Cavaleri Jedi timp de opt sute de ani. Eu hotărăşte cine trebuie înveţe.
― De ce nu eu? întrebă Luke, insultat de insinuarea lui Yoda.
― Pentru un Jedi, spuse Yoda grav, nevoie de adîncă credinţă, cea mai serioasă gîndire.
― Poate s-o facă, zise vocea lui Ben în apărarea tînărului.
Privind spre invizibilul Kenobi, Yoda arătă spre Luke.
― Pe acesta eu observat multă vreme. Toată viaţa privit în lături spre orizont, cer, viitor. Niciodată nu gîndit la unde se află, la ce făcea. Aventură, senzaţii tari. Yoda îl ţintui cu privirea pe Luke, Un Jedi nu caută asemenea!
Luke încercă să-şi apere trecutul.
― Mi-am urmat sentimentele.
― Tu încăpăţînat! strigă Maestrul Jedi.
― Va învăţa, se auzi vocea liniştitoare a lui Kenobi.
― Prea bătrîn, argumentă Yoda. Da. Prea bătrîn, prea aşezat în felul lui pentru înveţe ucenicie.
Luke crezu că a auzit o îmblînzire în vocea lui Yoda. Poate că mai există încă o şansă să-i schimbe hotărîrea.
― Am învăţat mult, zise Luke.
Nu mai putea să renunţe acum. Mersese mult prea departe, îndurase mult prea multe, pierduse prea mult pentru asta. Yoda părea că priveşte drept prin Luke pe cînd acesta îşi pleda cauza, ca şi cînd ar fi încercat să-şi dea seama cît de multe învăţase. Se întoarse din nou spre invizibilul Kenobi.
― Va termina ce începe? întrebă Yoda.
― Am ajuns pînă aici, fu răspunsul. El este singura noastră speranţă.
― Nu vă voi dezamăgi, se adresă Luke atît lui Yoda cît lui Ben. Nu mi-e frică.
Şi într-adevăr, în acel moment, tînărul Skywalker simţi că putea să înfrunte orice fără teamă.Dar Yoda nu era atît de optimist.
― Îţi va fi, tinere, îl avertiză el.
Maestrul Jedi se întoarse încet pentru a-l privi pe Luke, cu un zîmbet straniu pe faţa-i albăstruie.
― Heh. Îţi va fi.
Donalt F.Glut – Razboiul Stelelor 2 – fragment – cartea o puteti descarca in dreapta, la Carti gratis
Povesti, povestiri si citate celebre 