Hemingway – Povestiri

 

Macomber păşi peste deschizătura curbă a ma­şinii din dreptul banchetei din faţă, puse piciorul pe scară şi apoi jos.

Leul stătea în acelaşi loc, uitandu-se majestuos şi calm spre acest obiect îndesat, asemeni unui fel de superrinocer, pe care ochii lui îl distingeau doar ca o siluetă.

Vantul nu ducea spre el mirosul de om şi se uita cu atenţie la obiectul acela mişcandu-şi uşor capul dintr-o parte în alta.

Şi atunci, obseryand obiectul cu pricina, fără teamă, dar şovăind totuşi înainte de a cobora malul ca să bea cu un asemenea lucru în faţă, zări forma unui om ce se desprindea din el ; întorcîndu-şi capul masiv, leul se repezi înspre copaci, ca să se adăpos­tească, dar auzi o bubuitură ca de tunet şi simţi iz­bitura unui glonţ blindat de 30—06, care-i muşcă pantecele şi-i sfaşie stomacul,   şi o greaţă subită şi fierbinte îl năpădi.

O porni la pas, greoi, pe labele lui mari, clătinîndu-se cu toată greutatea pantecelui rănit, printre copaci, spre iarba înaltă, la adăpost, şi bubuitura trecu din nou pe langă el, despicand aerul.

Şi din nou auzi bubuitura aceea şi simţi lo­vitura izbindu-l jos, în coaste, şi sfaşiindu-i carnea, şi sangele înspumat şi fierbinte îi umplu gura, şi o luă   la goană   spre   ierburile înalte,   unde   se putea ascunde ca să nu fie văzut şi ca să-i facă să se apro­pie de ajuns de mult cu lucrul acela care  bubuia şi să poată dintr-o săritură să-l înhaţe pe omul care-l ţinea în mană.

Cand coborase din maşină, Macomber nu se gandise la ce se întamplă cu leul.

Ce ştia el era că mainile îi tremurau, şi cand se-ndepărtă de maşină îi fu aproape imposibil   să-şi mişte picioarele.

Coap­sele îi   erau ţepene, iar   muşchii îi zvacneau.

Duse carabina la ochi, ţinti locul în care capul leului se lega de spate şi apăsă pe trăgaci.

Nu se-ntamplă nimic, deşi apăsa de i se părea c-o să i se frangă degetul.

Atunci îşi dădu seama că nu trăsese pie­dica, şi în timp ce cobora carabina ca să tragă pie­dica mai făcu, aşa înţepenit cum era, încă un pas, şi leul, văzîndu-i silueta desprinzandu-se limpede de aceea a maşinii, se întorsese şi o pornise la pas, şi cînd   trase,   auzi   un   zgomot   înfundat,   ceea ce însemna că nimerise, dar leul continua să meargă.

Macomber trase din nou şi văzură cu toţii tramba de praf pe care o ridica glonţul în faţa leului, care fugea.

Trase din nou, aducandu-şi aminte că trebuie să ţintească mai jos, şi  auziră cu toţii izbitura glon­ţului şi leul o porni la goană şi dispăru printre ier­burile înalte înainte de a mai apuca el să tragă.

 

Ernest Hemingway – Scurta viata fericita a lui Francis Macomber – fragment