Rămas acasă, îmi treceau pe dinaintea ochilor cei trei ani petrecuţi în universitate şi mă întrebam: cum am putut noi răzbi peste atâtea obstacole, cum am putut înfrânge mentalitatea, voinţa a mii de oameni, cum am învins senate universitare şi cum am muiat cutezanţa unei întregi prese vrăjmaşe?
Am avut noi bani să plătim mercenari, să ne scoată foi, să facem deplasări, să întreţinem acest adevărat război? N-am avut nimic.
Când m-am aruncat în cea dintâi luptă, n-am făcut-o în urma vreunui îndemn din partea cuiva.
Nici în urma vreunei consfătuiri, a vreunei hotărâri prealabile cu executarea căreia aş fi fost eu însărcinat.
Nici măcar sub impulsul unei mari şi îndelungi frământări interioare sau cugetări adânci, în care să-mi fi pus această problemă.
Nimic din toate acestea.
N-aş putea să definesc cum am intrat în luptă.
Poate ca un om care, mergând pe stradă cu grijile, nevoile şi gândurile lui, surprins de focul care mistuieşte o casă, îşi aruncă haina şi sare în ajutorul celor cuprinşi de flăcări.
Eu, cu mintea unui tânăr de 19-20 de ani, am înţeles numai atât din toate cele ce vedeam: că ne pierdem ţara, că n-o să mai avem ţară; că prin concursul inconştient al bieţilor muncitori români sărăciţi şi exploataţi, va veni peste noi stăpânitoare şi pustiitoare hoardă jidănească.
Am pornit din porunca inimii, dintr-un instinct de apărare pe care îl are cel din urmă vierme târâtor, nu din instinctul de conservare personală, ci din acela de apărare a neamului din care făceam parte.
De aceea, tot timpul, aveam senzaţia că în spatele nostru stă neamul tot, cu viii, cu alaiul de morţi pentru ţară, cu tot viitorul lui.
Că neamul luptă şi vorbeşte prin noi, că mulţimea vrăjmaşă, oricât de mare, în faţa acestei entităţi istorice, nu-i decât un pumn de fărâmituri omeneşti pe care le vom împrăştia şi le vom învinge.
Pentru aceasta au căzut cu toţii, în frunte cu necugetatele senate universitare, care crezând că luptă cu noi, o mână de tineri nebuni, luptau în realitate cu propriul lor neam.
Există o lege a firii, care aşează pe fiecare la locul său; răzvrătiţii în contra firii, de la Lucifer şi până azi, toţi răzvrătiţii aceştia, de multe ori foarte inteligenţi, dar totdeauna lipsiţi de înţelepciune, au căzut străfulgeraţi.
În cadrul acestei legi a firii, acestei înţelepte aşezări, oricine poate lupta, are dreptul, are datoria să lupte pentru mai bine.
În afară, în contra, peste această aşezare nimeni nu poate activa nepedepsit şi neînfrânt.
Globula de sânge trebuie să rămână în cadrul şi în slujba organismului omenesc.
O răzvrătire ar fi când nu s-ar ridica în contra organismului, ci mai puţin: când ar sta în propria ei slujbă, când nu s-ar satisface decât pe ea însăşi, când n-ar avea altă menire şi alt ideal în afară de ea, când ar deveni propriul ei Dumnezeu.
Individul în cadrul şi în slujba neamului său.
Neamul în cadrul şi în slujba lui Dumnezeu şi a legilor Dumnezeirii.
Cine va înţelege aceste lucruri va învinge, chiar de va fi şi singur.
Cine nu va înţelege, va cădea învins.
Corneliu Zelea Codreanu – Pentru Legionari – fragment
Povesti, povestiri si citate celebre 