Planeta Maimutelor

 

Tabloul care se înfăţişa privirilor mele cuprindea mai multe elemente stranii, unele chiar oribile, dar atenţia îmi fu mai întâi acaparată de un personaj care stătea nemişcat la vreo treizeci de paşi şi privea în direcţia mea.

Era cât pe ce să scot un strigăt de uimire.

Da, în pofida groazei care pusese stăpânire pe mine, în pofida situaţiei tragice în care mă aflam — eram încolţit între hăitaşi şi trăgători — stupoarea înăbuşi orice alt sentiment când văzui creatura aceea la pândă, aşteptând trecerea vânatului.

Căci făptura aceea era o maimuţă, o gorilă de o statură impunătoare, în zadar îmi tot spuneam că pesemne mi-am ieşit din minţi, nu putea exista nici cea mai mică îndoiala asupra speciei acestui animal.

Dar lucrul cel mai extraordinar nu consta în prezenţa unei gorile pe planeta Soror, ci în faptul că maimuţoiul era corect îmbrăcat, ca un om de pe la noi, şi mai ales în aerul degajat cu care îşi purta hainele.

Tocmai aceasta naturaleţe m-a impresionat mai întâi.

De la prima privire a devenit evident pentru mine că maimuţoiul nu era de loc deghizat.

Starea în care îl vedeam era firească, tot atât de firească pentru el ca şi goliciunea pentru Nova şi tovarăşii ei.

Era îmbrăcat ca oricare dintre noi, adică aşa cum am fi fost noi îmbrăcaţi dacă am fi luat parte la una din hăituielile acelea organizate prin meleagurile noastre cu prilejul marilor vânători oficiale în cinstea unor ambasadori sau a altor personalităţi.

Sacoul lui cafeniu părea cusut de cel mai bun croitor parizian şi lăsa să se vadă o cămaşa ecosez, aşa cum poartă uneori sportivii noştri. Pantalonii, puţin bufanţi deasupra pulpelor, erau apoi gâtuiţi în nişte jambiere.

Aici se oprea însă asemănarea; în loc de pantofi gorila purta un fel de mănuşi groase de culoare neagră.

Da, da, era chiar o gorilă!

Din gulerul cămăşii ieşea un cap hidos acoperit de păr negru, cu scăfârlia în formă de căpăţână de zahăr, cu nasul turtit şi cu fălcile proeminente.

Era acum la câţiva paşi de mine, puţin aplecată înainte, în poziţia caracteristică a vânătorului care stă la pândă, strângând puşca în mâinile sale lungi.

Se afla exact în faţa mea, de cealaltă parte a unui drum lat, deschis în pădure perpendicular di¬recţiei în care se îndreptau hăitaşii.

Deodată tresări. Auzise, ca şi mine, un foşnet în tufişuri, ceva mai la dreapta mea.

Intoarse capul, ridicându-îşi în acelaşi timp puşca, gata s-o pună ia ochi.

Din postul meu de observaţie, zării urma pe care o lăsa prin mărăcinişuri unul din fugari ce alerga orbeşte drept înainte.

Era cât pe ce să strig ca să-l previn, atât de evidentă era intenţia maimuţoiului.

N-am avut însă nici timpul şi nici puterea necesară; omul ţâşnise ca o căprioară pe terenul descoperit, împuşcătura răsună tocmai când ajunse pe la mijlocul acestui adevărat poligon de trageri.

Făcu o săritură, se prăbuşi şi după câteva convulsii rămase nemişcat.

N-am observat însă decât ceva mai târziu agonia victimei căci atenţia îmi era încă reţinută de maimuţoi.

Urmărisem transfigurarea lui chiar din clipa când auzise primul zgomot şi înregistrasem câteva nuanţe surprinzătoare : mai întâi cruzimea vânătorului care-şi pândeşte prada şi plăcerea febrilă pe care i-o procură această îndeletnicire, dar mai ales caracterul uman al expresiei sale.

Asta mă şi uimea de altfel cel mai mult: în ochii animalului lucea scânteia aceea spirituală pe care zadarnic o căutasem la oamenii de pe Soror.

Groaza pe care mi-o inspira situaţia în care mă aflam înăbuşi însă repede stupoarea mea iniţială.

Detunătura mă sili să întorc iarăşi privirea in direcţia victimei şi am fost astfel martorul înspăimântat al ultimelor sale zvârcoliri.

Mi-am dat seama atunci cu spaimă că aleea ce tăia pădurea era presărată cu trupuri omeneşti.

Nu mai puteam nutri nici un fel de iluzie asupra semnificaţiei acestei scene.

Zăream acum o altă gorilă îmbrăcată ca şi prima, la vreo sută de paşi de mine.

Asistam la o hăituiala — ba mai mult, din păcate participam la ea! — o hăituială fantastică în care vânătorii, postaţi la intervale egale, erau maimuţe şi în care vânatul gonit era alcătuit din oamenii, oameni ca şi mine, bărbaţi şi femei ale căror cadavre goale, străpunse de gloanţe, strâmbate în poziţii ridicole, însângerau solul.

Întorsei privirea nemaiputând îndura un spectacol atât de oribil.

 

P.Boulle – Planeta Maimutelor  –  fragment

cartea o puteti descarca in dreapta, la „Carti gratis”