Constantin si Elena

 

In 21 mai crestinii sarbatoresc pe sfintii Constantin si Elena.

Dincolo de dogmele religioase si traditiile populare, se afla adevarul istoric privind aceste doua personaje.

Constantin – pe numele adevarat Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus – a fost fiul nelegitim al generalului Constantinius Chlorus, originar din Balcani si al Elenei ( Flavia Iulia Helena)- o grecoaica de origine modesta – hangita.

Cand tatal sau s-a casatorit cu fiica vitrega a imparatului Maximianus si a devenit Caesar al occidentului, Constantin a fost chemat la curtea imperiala si instruit ca fiu de imparat.

Dupa moartea tatalui sau, sustinut de armata sa, cu care repurtase victorii stralucite in Britannia, Gallia si impotriva triburilor germanice, devine Caesar.

Pe fondul luptelor pentru domnie cu urmasii lui Diocletian, Constantin a cerut ajutorul zeului Apollo, pe care-l adora si acesta i-a dat o viziune ca va domni 30 de ani.

In semn de recunostinta, Constantin a pus sa se bata monede cu chipul sau alaturi de al zeului-soare, sustinand cultul acestuia.

5 ani mai tarziu, inainte de batalia de la Pont Milvius, Constantin are o alta viziune cu Isus care-i spunea ca daca va pune semnul crucii pe steaguri si pe scuturi, va invinge.

Ca unul care invatase sa fie de partea celor puternici, Constantin a urmat viziunea si a castigat batalia care-l facea unicul stapan al Occidentului, dupa care, pentru a-si arata recunostinta, a dat Edictul de la Milan prin care acorda libertate tuturor religiilor, inclusiv celei crestine, pe tot cuprinsul Imperiului roman si restituia bunurile confiscate bisericii crestine.

In anul 325 Constantin a organizat o intalnire a episcopilor la Niceea, un conciliu pe care l-a condus personal si care a pus bazele dogmatice si canonice ale religiei crestine.

Ca imparat, Constantin a unificat toate teritoriile de la Gibraltar la Eufrat, o adevarata globalizare la vremea respectiva, a dat cetatenie romana tuturor celor care traiau pe teritoriile imperiului, a reformat sistemul monetar si administrativ.

A ramas in istorie ca primul imparat crestin al Imperiului roman.

Dupa moartea sa, in anul 337, a fost canonizat sfant.

 

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Lasă un comentariu